Rețete culinare

Negresă

Ai nevoie de: 

4 ouă
un pachet de unt (eu am folosit 200 g )
1 cană de lapte
1 cană de zahăr
2 căni făină
( poți folosi aceiași cană pentru lapte,zahăr și făină )
o ciocolată neagră sau cu lapte
3-4 linguri de cacao neagră ( eu am folosit un plic de cacao de la Pakmaya )
esență rom/vanilie/cafea -dupa gusturile proprii
un praf de copt
un varf de cuțit de sare
nuci pisate (opțional)


Preparare:
Într-o cratiță neaderentă se topește untul și ciocolata ( foto 1 ) apoi se adaugă laptele,zahărul și se amestecă pană la omogenizare. Cratița se ia de pe foc si se adaugă plicul de cacao în ploai,amestecând mereu pentru a nu rămâne cocoloașe (foto 3 ). 
După ce am terminat cu amestecatul in cratiță,o lăsăm la racit puțin ( nu în frigider,pe aragaz ).
Într-un bol mare se bat cele patru ouă (foto 2 ) și se adaugă amestecul de mai sus. Peste ouă si amestec se presară cele două căni de făină,tot în ploaie amestecând cu mixerul la viteză mică la inceput,apoi la medie după omogenizare (foto 4 ).
La final se adaugă praful de copt,esența și nucile.
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt sau cu puțin ulei și făină,se toarnă totul și se pune la cuptorul preîncălzit timp de 35-40 minute.

Din cauza acelei cacao de la Pakmaya,mie mi-a ieșit negresa foarte pufoasă. Deobicei negresele se servesc simple,dar dacă doriți,puteți ornamenta prăjitura cu nucă de cocos,zahar sau glazură.

Poftă bună! 












Ciorba a la Grec

Timp de pregatire: 20 minute
Timp de gatire: 45 minute
Timp total: 01:05 h
Numar portii: 10
Grad de dificultate: usor

Ingrediente (pentru 4-5 litri de ciorba)
1 pui de 1-1,5 kg.
1 ceapa mare( eu am pus ceapa rosie)
2-3 morcovi (in functie de marime)
2-3 fire de pastarnac
telina, de marimea unui ou marisor
2 foi de dafin
1/2 de cana de orez (125 ml.)
2 lamai
3-4 galbenusuri (eu am pus 3)
150-200 de ml. de smantana
cate 1/2 de legatura de marar si patrunjel verde
sare si piper

Se fierbe puiul portionat, acoperit cu apa din abundenta (aproximativ 4-5 litri). De la inceput am pus 1 lingurita de sare, ceea ce ajuta la colectarea spumei inestetice care se formeaza la fierberea oricarui sortiment de carne. Am colectat cu rabdare aceasta spuma, indepartand-o din oala, de cateva ori, pana cand a incetat sa se mai formeze si zeama a ramas limpede.
Dupa ce nu s-a mai format spuma, am adaugat in oala legumele si zarzavaturile taiate in cuburi si foile de dafin.
Dupa ce am adaugat legumele si dafinul, am redus focul si am lasat sa fiarba totul linistit, pana cand atat legumele, cat si carnea sunt bine fierte. La nevoie, se mai completeaza cu apa fierbinte.
Carnea a fost bine fiarta, eu am scos-o din oala si am indepartat pielita si oasele; aceasta operatiune este optionala, eu am facut-o pentru ca mi se pare inestetic sa te lupti cu aripa sau copanul din farfuria de ciorba. Carnea curatata am taiat-o in bucati potrivite si am adaugat-o inapoi la ciorba.
Am readus ciorba la clocot si am adaugat orezul spalat si zvantat.

Cat timp fierbe orezul, se pun intr-un castronel galbenusurile si zeama celor 2 lamai (atentie, samburii nu au ce cauta in ciorba) poza 1. Se bat bine cu furculita apoi se adauga incet smantana, omogenizand totul (poza 2). Intre timp, orezul probabil va fi fiert (trebuie sa fie moale, dar nu terciuit, oricum va “inflori” in zeama), asa ca se umple un polonic cu zeama fierbinte si se toarna in castron peste galbenusuri, lamaie si smantana (poza 3). Se amesteca bine si se rastoarna continutul castronului in oala cu ciorba trasa de pe foc dar foarte fierbinte (poza 4), omogenizandu-se cu grija. Temperatura inalta din oala va gati galbenusurile care vor da consistenta zemei fara sa fie nevoie sa mai clocoteasca, caz in care ciorba s-ar taia.

Se drege gustul ciorbei cu sare si piper (daca este cazul) si se presara in oala verdeata tocata (eu am presarat in oala jumatate din patrunjelul si mararul tocat, pentru a da aroma zemei, jumatate din verdeata tocata pastrand-o pentru a o presara in farfurie, imi place sa o vad verde si proaspata in momentul servirii).

Am acoperit oala cu capacul pentru a “aresta” aromele verdeturilor in ciorbita.
Am lasat verdeturile sa infuzeze in zeama aproximativ 10 minute, apoi am servit ciorba. Minunat de gustoasa!

Pofta buna!


Niciun comentariu: